Tu, albastru

De ti – as scrie un vers, l-as scrie in albastru,

De un albastru intens, ca cerul, noaptea,

Cand obisnuiesti sa visezi cu ochii deschisi,la noi.

Apoi, spre dimineata, cand jarul mocneste,in tacerea iernii adanci,

In incaperea care ne strange ca intr – o cutie cu biscuiti,

Sa iti plimbi degetele prin parul meu, sa imi asezi gândurile si sa received_299909737382762imi spui:

Ce scurta e eternitatea, in bratele tale!

Ne leaga o dulce nebunie, nascuta intr-o seara de sambata,

Dintr-o pasiune comuna, pentru cuvant.

Scuza poate, ratacirea prin file de carti, prin Univers, sa ma inveti sa zbor.

Sa mi te cuibaresti in suflet, nebun cum esti,

Cu durerile si bucuriile tale pachet.

-Ce faci, azi?

Am sa iti scriu mai tarziu!

Sunt bine, stai linistita!

Ne auzim dupa noua?

Abia astept!

De ti-as scrie un vers, ar fi un” infinit de infinite” de inimi albastre.

 

 

Reclame

💙

 

„Tu ești iubire….
Și fiecare gând al tău
Iubire este.
Tu ești dorință….
Și doar zărindu-te,
Eu te doresc.
Tu ești fiorul
Care mă cuprinde
De fiecare dată
Când te văd
Tu ești păcatul….
Care ma imbie
În brațe să te iau,
Să te iubesc.
Tu ești zeița….
La care mă închin
Cu plecăciune.
Tu ești altarul…
Viselor nebune
De patimă și dor.
Tu ești femeia…
Pe care am visat-o
În mii de nopți,
De ruga si nesomn!”

14/01

Tu💙

Din alte ierni

… Isi impletise coama cu vant si dinspre dealuri pornise ca o vijelie, aduna si rasucea tot ce intalnea in cale, ridica in turbine frunze, lasand in urma ramurile copacilor care se inclinau, jelind de goliciune. Intarziase mult sa isi intre in drepturi, taraganase mult si toamna sa se duca, iar acum biciuia cu furie si nemiloasa sa recupereze timpul, pentru ca ii ajunse la urechi cum  ca batrana fiind, nu ar mai fi puternica ca altadata, si asa bombanind si suierand, se apropia de portile orasel ului. Din mantia lunga scutura albe dune care inghitiau tinuturile si odata eliberata de ele se astampara, se rostogolea pe stradute  si impingea spre case  mamici  incarcate cu cadouri impachetate in hartie colorata, iar urmele pasilor grabiti erau inghitite de alb, alb care crestea, cucerea totul in cale. Cu ultimele forte se ridica spre ceruri, se amesteca serpuinda cu fumul din cosurile caselor care incet, incet se acopereau si ele de nametii grei de alb. Dupa atata furie si zapaceala, se intinse linistea peste seara iar noi copiii, priveam tacuti dansul fulgilor, de la ferestre,ne uitam vrajiti de a lungul strazii, la toate celelalte ferestre care luminau de un galben cald, familiar.

Ajunul Craciunului, in sfarsit! 

Dimineata  incepuse adevarata intrecere a gospodinelor, o parada a prajiturilor, a preparatelor, a voii bune. Ne adunasem cu totii in jurul bradului, care domnea in camera buna,maret,elegant si cu un ritual precis incepeam impodobirea lui. Globuri de sticla, in mii de culori ocupau bratele dese, sirul de clopotei si stelute incantau cu lumini vesele, incaperea. Bomboane fondante in hartii sclipitoare,  nuci  aurii si de bronz, fulgi de vata, artificii imbracau fericite bradutul, iar apoi ghirlandele il inveleau grijuli de jos, pe fiecare rand,pana in varf unde era asezata steaua, semn de maretie si prosperità. Totul in jur emana bucurie, bunatate, magie si smirenie. 

Plecam in cete de prieteni, la colindat, anuntati de clinchetele curate de clopotei,pe strazile albe, ne scartaia zapada batatorita sub ghete, iar suflarea ne ramanea brumata pe fulare si caciuli. Ne intampinau oameni cu bunatati, care mai de care, sa ne ofere dulciuri, pentru colindele si uralele prezentate.La intoarcere spre case, ne faceam derdelus din strada, ne jucam si ne bucuram chiuind pana tarziu,cu buzunarele pline de nuci, covrigei si banuti.Odata intorsi la casele noastre eram asezati la masa cu intreaga familie, pana tarziu, ne infruptam din bunatati, se radea, se glumea, se povestea si de cei care nu mai erau printre noi, se facea noapte dar noi stiam ca momentul culminant al Craciunului, nu mai avea sa intarzie mult. 

Mos Craciun, cu pletele dalbe, cu obrajii rumeni, cu surasul larg si ochelarii aburiti, imbracat de rosu, intra in holul casei cu un sac imens  iar noi copiii, ne dadeam in stamba, care recitand poezii, care cantand colinde iar cei timizi, se ascundeau care cum, tragand cu urechea si pandind in sughituri la ce se intampla. Ne impartea mosul din sac cadouri si culmea, stia pentru fiecare preferintele, ne ghicea si numele si parca era totusi ceva familiar in vocea lui. Stiu ca portocalele pe care le primeam erau cele mai bune, si asa au ramas in timp, caci de atunci nu mi s – a mai intamplat sa gust, iar parfumul lor nu mi – au mai rasfatat simtul.Intr-un tarziu, obositi de joaca ne duceam la culcare, Mosul plecase de ceva timp, il urmaream de la ferestre cum se indeparta in albul imens,cu ochii care nu clipeau de emotie, cu nasul lipit de geamurile reci. Imaginea lui mi-a ramas pentru totdeauna in minte asa ca intr-un tablou pictat, arta naiva , incluse emotiile si freneziile sarbatorilor de iarna. Zilele care urmau pana la sfarsitul anului erau sub semnul huzurului si a jocurilor, noi copiii, de dimineata pana seara tarziu pe derdelusuri, bucurosi de zapada,pana ce ne impodmoleam in ciucuri de gheata de pe haine si ne strangeam pe la case jumatate inghetati. 

Fragment din alte ierni. 

PS: Draga Mos Craciun, as vrea sa te rog pentru acest ajun sa ma porti inapoi in timp, sa retraiesc magia, bucuria si inocenta acelor ierni. 

Un copil ca multi altii. 

 

Fara titlu

f2c46f63126426f15760883417761a13--abstract-art-paintings-face-paintingsPrietenia intre doua femei este doar un scurt armistitiu.

Si mi – as permite sa adaug:si atat!

Vorbind ironic si in simpatie, tapetez momentele subiectului, pentru ca altfel nu imi permit, tema fiind colosala si bataie de cap pentru cei cu carte.

Suntem creaturi minunate, Zane din povesti cu Feți si mii de fețe, dulcegarii, mieroase, pana avem de dus o lupta, pana exista un scop pentru care merita sa ne chemam noi, intre noi, prietene. Si dupa aceea, dupa, cand nu mai sunt subiecte pentru care sa merite armistitiul, dupa  ce se intampla?

Si aici alunec in intriga si zic ca atunci   din firave suflete ne transformam in  niste lighioane gata sa aprindem iadul, sa ne expunem punctele de vedere,sa ne aparam, tipand, ca altfel cum am putea sa ne aparam cand in fata avem o alta lighioana mai indarjita, mai aprinsa, mai apriga?

Suntem rele si atunci cand vrem sa fim pioase, suntem niste Mume deghizate si gasim mereu momentul sa ne demonstram mai destepte, mai capabile, sa ne punem prietena in dificultate, in compania altor persoane. Si ce bucurie draceasca ne incanta  sa stim ca am calcat in picioare  demnitatea sau am fost pentru cateva secunde protagoniste in absolut.

Suntem invidioase si artagoase si atunci cand spunem ca „noi suntem ca doua surori” si nimic nu o sa rupa prietenia ce ne leaga. Da!

Pana cand pentru tine functioneaza o dieta, pana cand o culoare de par te avantajeaza si pe ea o stinge, pana cand o alta femeie se declara prietena de suflet si atunci iti aduci aminte de toti :ceea ce iti spun acum sa ramana intre noi, sa nu mai spui la nimeni”! Si atunci , atunci cand zala aia fragila se rupe si esti in stare sa musti din ficatul ei si sa il zmulgi afara si juri printre dinti razbunare, atunci, mai crezi ca intre doua femei vreodata poate exista ceva de sincer?

Nu!

Noi nu o sa intelegem de ce e important sa achizionam numarul exact la pantofi decat atunci cand intr-o pereche prea stramta o sa ne simtim inhibate, stranse si nu o sa putem calca ferm, decise, iar intr-o pereche prea mare, o sa incercam mereu sa adaugam ceva, ceva ce nu o sa poata umple golul, si atunci o sa pasim cu frica sa nu se sara incaltamintea din picioare….

Cum nu o sa intelegem ca sa ramanem in bune raporturi e cel mai bine sa avem ca prieten un barbat.

Deznodamantul se afla in fiecare dintre noi,  femei.

 

 

 

 

 

In numele facebook-lui va declar fericiti

MASCHERA-TRISTE-1

Plecand de la premiza ca textul nu naste ca o critica sau aluzie ci doar ca sa ne amintim in maniera soft,ca in sfarsit ne-am gasit locul cu totii,unde suntem fericiti si atunci cand nu suntem fericiti, locul in care dam o imagine despre noi care nu ne apartine tot timpul,locul in care suntem pisici,catei si vaze cu flori,intr-un context minunat:Facebook,locul in care ne-a tunat si adunat in fericire.

Pornim de dimineata impartasind like-uri in stanga si in dreapta si celor care nu ne intorc gestul si asta de a dracu ce le e pielea pe ei,publicam cafele ,pranzuri si prajiturim ad litteram ,suntem prezenti si partasi la mese virtuale,in numele fericirii care ne leaga.

Si nimic  rau in asta,zic,atata timp cat mesajul e pozitiv,de ce nu?

Publicam citate despre prietenii,despre dezamagiri,despre iubire si ura,in loc sa vorbim fata in fata cu cei interesati,doar,doar sagetiile sa ii ajunga.

In schimb la ceas intunecat se fac prezenti vanatorii de capreoare,cu mesaje dubioase,deochiate,deplasate,de prost gust.

Elementii in cauza sunt casatoriti ,ranjesc alaturi de jumatatile lor  in poze de profil dar nutresc ,nutresc la ceea ce nu le apartine,cu hormonii artificii de anul nou.Draga macho man cu m mic,vulgaritatea si intrebarile indiscrete nu fac curte unei femei ci doar sporesti dispret.

Suntem fericiti in concedii si atunci cand nu suntem in concedii,suntem fericiti pentru ca da bine,si e pozitiv gandind,binele atrage bine si cine poate spune ca suntem ipocriti?

Suntem toti fericiti si asta ne ocupa tot timpul.

 

 

 

 

 

 

 

 

Declaratii

Imi place culoarea mov  

Imi place toamna

Imi place ploaia

Imi plac ochii tai verzi

Imi place parul tau grizonat

Imi plac dintii tai albi

Imi plac multe lucruri la tine

Tu nici nu stii

Nici nu am sa iti zic

Si tu iubesti toamna

Preferì duminica

Tie iti plac culorile vii

Iti plac buzele coapte

Iti plac ochii profunzi

Iti place sa fii iubit de mine

Si tu stii ca eu stiu. 

 

 

 

Iz de toamna

Note calde de romanta, in seri scurte de octombrie batran,

Mangaie tremurande arcusurile viorii, ritm nostalgic.

Imbratisati castanii, de vanturi se strang, 

Covor de frunze se tese pe strazi, 

Si in noi, frumoasa e toamna,

Suntem fructe mature si pline de sens

Din toti porii  respiram iubire  mai vie ca oricand, 

Iz de toamna, de mana ne porti, in mistic labirint, cu vin  ne imbeti, 

Si noi te urmam cu pasii vioi, prezentul e aici, in sfarsit prezentul e aici. 

Dupa ingrati sa nu alergi cu bomboane

Suntem diferiti.Cateodata prea diferiti si nu intelegem la timp ca avand caractere si personalitati,culturi si moduri,gandire si crestere diverse,la un momentat dat intr-o simpla relatie sau prolungata in timp,provoaca stupoare si dezamagire si ramanem impolmoliti in propriile singuratati.Atunci incepi sa construiesti un zid armura in jurul  tau,in jurul vulnerabilitatii convalescente,sa nu mai poti fi atins de rautatile exterioare si confuz,incerci sa intelegi de ce cand  oferi in numele prieteniei si al iubirii,cand sadesti zi de zi cu grija sentimente,cand incerci sa gasesti un sambure de sinceritate in persoanele in care investesti,ti se raspunde cu indiferenta si de multe ori cu timp nesfarsit de absenta.Sa devii la fel,iti propui,sa nu te mai doara,sa nu te mai astepti la binele care intarzie sa vina si te pui in mintea celui care te -a dezamagit,incerci sa dai un sens rautatii si a ingratutidinii cu care te-a tratat.Inutil insa.Continui sa ramai aceeasi persoana,pentru ca esti format dintr-o pasta buna ,dar te izolezi,comunici banalitati si nu mai investesti,nu mai alergi cu bomboane dupa cei care te-au cautat doar cand i-au ars buza,nu mai ai incredere in oameni,satul de masti si fraze atipice.Nu mai intra senin pe usile lasate larg deschise,intetionat de oameni care folosesc semenii,nu le sta in cale sa nu fi tarat si murdarit,nu mai pune temelie pe nisip,nu te increde in cel care iti spune zi de zi ca te iubeste,ca te simte frate sau sora,au apus timpurile biblice cand se profesa bine,azi suntem in zodia vantului si steaguri fiind,ne inclinam dupa rosturi.

Prieteni,”laicuri „si SF-uri

Ce înțeleg eu printr-o prietenie ?

Respect ,feeling și restul vine de la sine.

Unii în schimb au impresia că dacă te sună de dimineață până seara cu repetitiva „ce faci și acum ce faci?”,iți este umărul pe care dacă o dată a dat dracu’în  tine să ai o problemă și il suni se zbarleste și ori iți răspunde în  doi peri ori privește telefonul și spune „na oare ce mai vrea și asta că doar abia am vorbit!”.

Unii care te cunosc de o viață dar relațiile s-au mai răcit din cauza distanței sau de multe ori ni se întâmplă să ne dăm seama că erau mai buni când erau mai mici,acum fiind mari au schimbat si look-ul și năravurile, se vor limita să îți dea cate un „laick”în pozele în care nu prea ești ok pe rețelele de socializare,bineînțeles spunându -și în sine cât ai îmbătrânit.Am crezut până nu demult că prietenii din copilărie rămân veșnic lângă tine,așa ca intr-o fotografie,cu amintiri, dar nu e chiar așa  filmul e vechi deja, o să se uite la tine de pe profilul copilului dacă ai oi mai multe și dacă ai mai puține o să rămâi în  pod,în cutii cu nimicuri.

Sunt in schimb oameni care de a lungul vieții îi întâlnim si ne devin prieteni,oameni care au aceleași viziuni despre prietenie,oameni care apar să ne învețe o lecție si ne rămân alaturi,oameni care sunt frumosi și oferă suflet,pentru că asta e cel mai important,nu schimb de bluze sau nădragi.Nu iți este prieten cel care iți dă că lui nu -i mai trebuie,prieten e cel care iți spune :”Azi vreau să ieșim împreună, să radem.mult,mi-ai lipsit!”

 

Dacă nu ai ștaif degeaba porți papuci cu toc

Îmi plac doamnele care prin eleganță poartă numele de Doamna.Trebuie să ai o educație inainte să îți cumperi o carte de bon-ton din care tu ,neghioaba dai sfaturi și pretinzi sa ți -se spună Doamna.Degeaba porți papuci cu toc dacă nu ai coloană vertebrală dreaptă, degeaba te dai cu parfum scump să ascunzi caracterul mojic  cu care te mândrești, degeaba ții la etichetă când tu nu dai importanță lucrurilor mărunte ,degeaba iți dai check- in în vacanțe luxoase când tu nu știi unde te aflii pe hartă ,degeaba noaptea te visezi lebădă, dimineața tot rățușca cea urâta ai să te trezești si asta pentru invidia care o porți femeilor simple care nu au grijile tale să își asorteze rochia de firmă cu lacul de pe unghiile cu praf între degete.Degeaba vrei să arăți lumii că tu ești importantă când scrii”ami place și antradevar”.Mândria soră cu prostia fiind , nu apleci urechea  la cei care ar avea ce să te învețe.

Dacă nu ai ștaif degeaba porți papuci cu toc,degeaba,degeaba!